ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

CENTRUL NOSTRU MULTIFUNCTIONAL EDUCATIV

Iniţiatorul proiectului: AS IEPURESTI

Rezumatul proiectului:

Asociatia noastra, prin prezentul proiect, lucreaza la integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie şi menţinerea acestora în sistemul şcolar. Am ales o abordare practica, o abordare care se bazeaza pe activitati extrascolare desfasurate in Caminul Cultural al localitatii. Tehnologia este un element vital in educatie, având ca scop facilitarea accesului la informatie si la cursuri. Clasele interactive, bazate pe programe software, au îmbunătătit considerabil nu doar relatia dintre elevi si profesori, dar si relatiile dintre părinti si elevi, precum si modul în care elevul asimilează informatia. Urmand acest exemplu mondial, ne-am indreptat atentia catre amenajarea unui laborator multifunctional, inovativ, in cadrul Caminului Cultural. Am ales Caminul Cultural pentru a aduce in atentia elevului tehnologia imbinata cu activitatea artistica, doua puncte extrem de atractive pentru toti elevii. Centrul multifunctional urmeaza a fi dotat cu mobilier pentru desfasurarea activitatilor artistice, cat si cu echipamente de sonorizare, lumini, laptop-uri si videoproiectoare. La finalul implementarii vom avea un laborator complex pentru desfasurarea nenumaratelor activitati extrascolare artistice, sprijinite solid de tehnologie. Utilizarea spatiului multifunctional va atrage elevii in activitati de timp liber, intrucat aceasta este o problema des intalnita, elevii abandonand cursurile cautand activitati de timp liber in diferite spatii neadecvate.

Scopul proiectului:

Schimbarile generate de implementarea proiectului pe termen mediu si lung constau in atingerea unui nivel educativ corespunzător vârstei pentru elevii din Localitatea Iepuresti şi stimularea continuării procesului de educaţie în şcoală, element cheie pentru dezvoltarea socială şi educaţională. Proiectul va sprijini continuarea studiilor prin intermediul spatiului multifunctional amenajat, un spatiu pentru activitati extrascolare artistice bazate pe tehnologie. Intrucat numarul de elevi din localitate este intr-o continua scadere, luptam prin acest proiect sa diminuam abandonul scolar.