ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

Aplicaţie 3D-Deciziile determină destinul:Povestea în care tu eşti eroul

Iniţiatorul proiectului: Asociaţia F.R.E.E.

Tema:

Educație

Argumente:

Se spune că sunt aproximativ 35,8 milioane de sclavi la nivel mondial,la ora actuală,conform studiilor făcute de organizaţia Walk Free.Asta înseamnă că sunt mai mulţi sclavi decât au fost vreodată în istorie.Traficul de persoane înseamnă lipsire de libertate,dar mai ales imposibilitatea de a-ţi controla propria viaţă şi de a-ţi urma deciziile.Traficul de persoane prin toate formele sale de manifestare continuă să fie unul dintre fenomenele sociale cu o acoperire globală care aduce importante prejudicii morale,psihice si fizice victimelor sale şi nu numai.Acest fenomen devine şi mai îngrijorător când în capcana reţelelor de traficanţi cad victime copiii.Conform studiilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane,în anul 2014 au fost identificate 757 victime în România, comparativ cu anii precedenţi.Un număr semnificativ de minori cu vârstele cuprinse între 14 şi 17 ani (251)ajung victime ale traficului de persoane.Acestea fiind spuse,am pornit de la ideea unui vechi proverb franţuzesc:“Mieux vaut prevenir que guerir”–Mai bine să previi decât să tratezi.În urmă cu doi ani,un tată îngrijorat pentru fiica sa de 10 ani,a venit la asociaţia noastră pentru a-i explica ce înseamnă traficul de persoane şi cum să se apere împotriva oricărui fel de ameninţare.Văzând că în România nu există resurse adaptate copiilor şi adolescenţilor care să atenţioneze asupra realităţii traficului de persoane,am încercat să răspundem nevoilor prin a produce o carte de benzi desenate de 169 de pagini.Cartea 3D-Deciziile determină destinul descrie experienţa a trei fete ce provin din medii sociale diferite,care cad victime ale traficului de persoane şi ajung să fie exploatate în afara ţării noastre.Ne-am gândit să răspundem la o nevoie reală în România prin a crea o unealtă creativă,interactivă,originală care să atragă publicul ţintă.Prin acest proiect de aplicaţie,dorim să ne adresăm,în mod special grupei de varstă mai mici(7-12 ani)pentru care nu există niciun material adaptat vârstei lor.Asociaţia F.R.E.E.îşi doreşte o viaţă socială compusă într-o mai mare măsură din oameni liberi,pregătiţi să integreze surprizele realităţii şi să-i savureze darurile.Nu vedem cum lucrul acesta s-ar putea realiza fără educaţie, conştientizare publică sau dialog social.Credem în iniţiative personale şi proiecte de grup,credem în prezentarea informaţiei într-o formă accesibilă şi umanizată.

Descriere proiect:

Proiectul nostru pe care dorim să îl realizăm cu ajutorul TEIMPLICI vine ca o completare a cărţii “3D- Deciziile determină destinul”.Discutăm de un proiect la nivel naţional,care să poată fi accesat de oriunde. Publicul ţintă sunt copiii cu vârste cuprinse între 7-12 ani.În momentul de faţă se conturează ideea unei aplicatii”3D- Deciziile determină destinul”-Povestea în care tu eşti eroul,cu imagini animate,bazate pe stilul de cărţi“Choose Your Own Adventure.Deciziile pe care urmează să le ia vor determina destinul/viitorul.Alege-ţi propria aventură este o serie de cărţi de joc pentru copii în care fiecare poveste este scrisă la persoana a II-a.Cititorul îşi asumă rolul protagonistului şi face alegeri care determină personajul principal al acţiunii şi intriga.Poveştile sunt strucurate astfel încât,după câteva pagini de lectură, protagonistul să se poată confrunta cu 2 sau 3 opţiuni care îl conduc la unul dintre multele finaluri.Vrem să adaptăm stilul acesta pe o aplicaţie în care cititorul alege aventura lui,folosind dispozitive mobile şi calculatoare.Aplicaţia propusă va cuprinde aproximativ 100 de pagini, aproximativ 36 de finaluri posibile,1 pagină de start,aproximativ 30-40 de alegeri,iar la final va genera o pagină cu informaţii despre traficul de persoane şi date de contact în cazul în care se confruntă cu situaţii de risc.Trebuie să fie conştienţi de faptul că fiecare decizie pe care o vor lua,poate să le afecteze viitorul,fie în mod pozitiv,fie în mod negativ.Este important să cântărească foarte bine fiecare decizie luată şi să încerce să vadă rezultatele înainte de a se întâmpla, să vadă în perspectivă.Obiectivele care stau la baza acestui proiect sunt:informarea cu privire la fenomenul traficului de persoane,creşterea nivelului de conştientizare a efectelor traficului de persoane în şcoli şi în familie, prevenţia şi combaterea traficului de minori în toate formele sale.Beneficiarii vizaţi sunt copiii şcolarizaţi cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani, educatorii/profesorii din şcoli şi ONG -uri care lucrează cu copii cu risc de trafic sexual.Rezultatele pe care le aşteptăm sunt:downloadarea aplicaţiei de cât mai multe persoane, copiii să experimenteze diferite poveşti prin a alege multiple variante de răspuns, atât familia,cât şi copiii să fie sensibilizaţi de riscul traficului de persoane şi să cunoască pericolele deciziilor greşite,profesorii din şcoli să folosească această aplicaţie ca o metodă educativă, inovatoare de prevenţie a traficului de persoane.

Impact:

Impactul asupra copiilor:Aceştia vor beneficia de poveşti calitativ mai bune prin folosirea metodelor inovatoare,a ilustraţiilor, a tehnologiei moderne,vor învăţa să discearnă pericolele şi să se ferească de ele,despre problema traficului de persoane,să nu se lase influenţati de persoanele din jur. Conform unui studiu de piaţă,26% dintre copiii din România deţin un smartphone,iar 10%, tablete;iar 8 din 10 copii au cont pe reţelele de socializare.Sperăm ca frecvenţa downloadării aplicaţiei sa crească,având în vedere numărul mare de copii care au acces la internet prin dispozitive mobile.Încercăm prin acest proiect să venim în sprijinul oricărui copil,adolescent sau tânăr care poate fi vulnerabil şi din naivitate,încredere prea mare în oameni sau pur şi simplu împotriva voinţei lor,să ajungă victime ale sclaviei sexuale.

Link webpage: www.asociatiafree.org
Link facebook: www.facebook.com/asociatiaFREE/?fref=ts
Link twitter: https://twitter.com/asociatiafree
Link blog: http://www.asociatiafree.org/#!blog/c1qw3