ÎnregistrareAutentificare

Proiecte

null

,,Investim în educație.Investim în viitor”, Școala Gimnazială Bartha Karoly, Boroșneu Mare

Iniţiatorul proiectului: Asociația Zöld Nap

Tema:

Protecție socială

Argumente:

Prin prezentul proiect se solicită finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Bartha Károly din comuna Boroșneu Mare. Clădirea unde își desfășoară activitatea instituția de învățământ are o dimensiune totală de 612 mp și are o vechime de aproximativ 120 de ani. În toată această perioadă asupra clădirii instituței au fost aduse îmbunătățiri cu ajutorul Consiliului Local Boroșneu Mare, însă acestea au fost de nivel mediu. Insuficiența bugetului alocat investițiilor în domeniul educației a dus la degradarea interioară și exterioară a clădirilor școlilor din țară dar și slaba dotare cu mobilier și aparatură a claselor. Şcoala, după cum bine ştim este instituţia care pregăteşte, educă tânărul membru al societăţii în vederea socializării lui. Şcoala este cea care deschide ochii omului către universul cunoaşterii, lumii în care trăieşte. Ea are şi rolul de a-i dezvolta aptitudinile şi a-i crea pârghii motivaţionale în activităţile sale din societate. Totodată îl educă pe tânăr formându-i bună conduită în relaţiile cu lumea înconjurătoare: mediu, alte grupuri de oameni, responsabilităţi, obligaţii şi drepturi în societate.

Descriere proiect:

Școala Gimnazială Bartha Károly solicită finanțare pentru îmbunătățirea aspectului interior și exterior al școlii. Astfel obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii în educație în comuna Boroșneu Mare pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene în vederea creşterii participării calitative a populaţiei şcolare şi a cadrelor didactice la procesul educaţional. Investiţia în copii reprezintă o investiție pentru viitor, poate cea mai importantă investiție pe care o poate face statul pentru viitorul unei societăţi. Resursele materiale, infrastructura şi dotările şcolare influențează, în mod direct, rezultatele şcolare şi mai puțin participarea la educație. Totuşi, dat fiind că, pe de o parte, în multe situații eşecul sub forma repetenției (uneori "repetenția repetată") conduce la abandon şcolar, iar pe de altă parte calitatea necorespuzătoare a resurselor materiale afectează însăşi calitatea procesului de educație, în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte privind situația acestora şi vom evalua eventualele diferențe dintre şcolile din mediul rural în funcție de structura etnică a efectivelor de elevi. Obiectivele proiectului sunt îmbunătaţirea calităţii procesului educaţional în cadrul Școalii Gimnaziale Bartha Károly, creşterea performanţelor şcolare şi menţinerea elevilor într-un sistem educaţional de înaltă performanţă care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile. În România, educația reprezintă un drept garantat de Constituție pentru toți copiii şi tinerii, indiferent de origine socială sau etnică, de sex sau apartenență religioasă. Aceasta reprezintă dimensiunea formală a egalității accesului la educație, premisă de la care pornim în analiza participării la educație, fără a lua în considerare, în primă instanță, factorii de risc cu privire la “exercitarea” acestui drept, factori induşi de caracteristici individuale, ale mediului socio-familial etc. Accesul la educație presupune, în primul rând, pe lângă dimensiunea sa formală, asigurarea rețelei de instituții şcolare amenajate corespunzător, necesare cuprinderii copiilor în sistemul de educație. Cursurile școlii sunt frecventate de 347 de elevi, dintre care 69% de etnie rromă. Deşi şcoala a suferit transformări în urma îmbunătățirilor aduse de-a lungul timpului, acestea nu au fost suficiente pentru a asigura condiţii decente desfăşurării actului educaţional. Cele mai multe dintre şcolile componente sistemului de învățământ românesc au nevoie de renovări, mobilier, utilităţi de bază şi material didactic. Dat fiind faptul că apa de ploaie se infiltrează prin tavane este nevoie de reabilitarea acoperișului clădirii. De asemenea clădirea are un aspect dezolant atât în exterior cât și în interior, si este nevoie de înlocuirea zugrăvelii actuale. De asemenea este nevoie de achiziționarea unor suporturi de biciclete acestea fiind utile elevilor care fac naveta cu bicicletele personale și astfel pot să le lase într-un loc sigur. Numarul beneficiarilor este de 347 de elevi din cadrul Scolii Gimnaziale Bartha Karoly din care 69% sunt de etnie rroma

Impact:

Prin realizarea acestui proiect se doreşte asigurarea confortului şi siguranţei şcolarilor pentru desfăşurarea activităţilor educative în condiţiile optime de confort şi siguranţă în condiţii moderne şi europene. Proiectul este cuprins ca obiectiv în Planul de dezvoltare pe termen mediu a unității școlare. De asemenea, în cadrul consultării opiniei publice realizate în procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare locală, majoritatea populaţiei intervievate a răspuns că este importantă investiția în infrastructura educațională. Astfel se dorește realizarea următoarelor obiective în urma primirii finanțării: • Reabilitarea clădirii destinate procesului educaţional; • Asigurarea şanselor de dezvoltare profesionalã a fiecãrui elev în vederea dobândirii de noi cunoștințe care vor oferi oportunitãţi pentru continuarea învãţãrii de-a lungul întregii vieţi în vederea adaptãrii la schimbãrile tehnologice specifice economiei bazatã pe cunoaştere

Link webpage: http://zoldnap.info/ro
Link facebook: https://www.facebook.com/Z%C3%B6ld-Nap-Egyes%C3%BClet-Asociatia-Z%C3%B6ld-Nap-Green-Sun-Association-133609189993341/
Link twitter:
Link blog: